Autoritățile din patru state europene au capturat o cantitate totală de 1.719 kilograme de droguri, în cadrul unei operațiuni care a vizat o rețea de traficanți coordonată din România. Valoarea de piață a stupefiantelor este estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, în timp ce valoarea en-gros era de 9,6 milioane de euro.
Cantitatea totală de droguri confiscată include 114 kg de cocaină, 228,219 kg de canabis și 1.376,913 kg de hașiș. Capturile au fost realizate simultan în Franța, Germania, Italia și Spania.
Potrivit anchetatorilor, liderii grupării infracționale se aflau pe teritoriul României, de unde primeau comenzi de la traficanți albanezi și organizau transporturile. Drogurile erau expediate din Spania, considerat un punct important de intrare în Europa pentru hașișul din nordul Africii și cocaina din America de Sud. Marfa era transportată cu ajutorul unor TIR-uri care aveau compartimente special amenajate pentru a ascunde stupefiantele.
Ancheta a beneficiat de cooperare judiciară prin Eurojust, iar schimbul de date între autoritățile implicate a fost esențial. Potrivit News24, dovezile din dosar arată că liderul grupului utiliza o aplicație de comunicare criptată. Datele de pe această aplicație au fost obținute de la autoritățile franceze printr-un Ordin European de Anchetă.
Liderul rețelei, un cetățean român, fusese deja clasificat de Europol drept „High Value Target” (HVT), la solicitarea României, în anul 2025. Această încadrare este rezervată persoanelor considerate o amenințare transfrontalieră majoră în cel puțin două state membre ale Uniunii Europene.
Gruparea infracțională a fost constituită în septembrie 2023, fiind formată inițial din patru bărbați și o firmă de transport. Ulterior, rețeaua s-a extins, alăturându-se alți nouă bărbați, o femeie și alte patru companii. Activitatea era sprijinită și de partenera unuia dintre lideri. În România, audierile în acest caz se desfășoară la sediul DIICOT.